Al-Hakim اَلْحَكِيمْ
De-i osândești, ei sunt doară robii Tăi, iar de-i ierți pe ei, Tu ești [cel] Puternic, Înțelept [‘Aziz, Hakim]!" (Coran, 5:118).
"Hakim" este o formă superlativă, o formă pentru glorificarea Celui care are toată înțelepciunea; prin urmare, al-Hakim este cel mai mare în înțelepciunea Lui. Allah este cel mai înțelept să creeze totul și să perfecționeze o astfel de creație. Înțelepciunea Sa înseamna cunoașterea prealabilă a tuturor lucrurilor și aducând totul la existent, cel mai înțelept și perfect.
Înțelepciunea înseamnă: cel mai bun mod de a cunoaște ceva folosind cele mai bune mijloace. "Al-Hakim" are același înțeles ca și cel al "Al-’Alim". Nimeni nu îl cunoaște pe Allah decât Allah; prin urmare, Al-Hakim nu poate fi altcineva decât Allah: El cunoaște originile tuturor lucrurilor prin cunoașterea Sa veșnică și perpetuă, pe care nimeni nu o poate concepe ca fiind susceptibilă de a se stinge.
"Al-Hakim" poate, de asemenea, să însemne că El este Sfânt, prea Sfânt pentru a face ceva care nu e potrivit. În Surat al-Muminoon, Allah spune:
"Oare credeți că v-am creat pe voi fără rost și că nu vă veți întoarce la Noi?" (Coran, 23:115).
Unii cărturari au spus că Al-Hakim este în mod echitabil în evaluarea Lui, binevoitor în conducerea afacerilor Sale, Cel care a determinat măsura totului, Celui al cărui înțelepciune este ultimul scop, cel care pune totul la locul său. Nimeni nu poate aprecia cu adevărat înțelepciunea lui Allah decât Allah Însuși.
Al-Hakim este liber de a căuta orice interes propriu, și nici nu poate obiecta nimic din ceea ce face. Al-Hakim este împodobit cu înțelepciune, iar înțelepciunea este cunoașterea celor mai bune lucruri prin cele mai bune mijloace. Cel mai bun lucru este Allah; deci El este Absolutul Al-Hakim; El cunoaște totul prin cele mai bune mijloace de cunoaștere veșnică, cunoașterea pe care nimeni nu o poate concepe niciodată, și nici o îndoială despre aceasta și nimeni nu poate fi descris ca atare decât Allah.
Unii savanți spun că înțelepciunea înseamnă a cunoaște adevărul din propria sa natură și de a cunoaște bunătatea pentru a acționa asupra ei. Un slujitor al lui Allah, deși partea sa de cunoștințe și potențial poate fi mică, un astfel de neajuns este evident în el în comparație cu cunoașterea și puterea lui Allah și cu cunoașterea și capacitatea îngerilor. Cu toate acestea, indiferent de suma celor care au fost date ființelor umane, este destul de semnificativă prin faptul că Allah Însuși a considerat că este minunat când a spus:
"... iar cel care a fost dăruit cu înțelepciune, acela a fost dăruit cu un mare bine" (Coran, 2:269).
Avraam sa rugat Domnului pentru înțelepciune spunând:
"Doamne, dă-mi mie înțelepciune" (Coran, 26:83).
Allah a spus următoarele despre David (profetul David): [URAN]"Și Noi am întărit stăpânirea lui și i-am dat lui înțelepciunea și judecata sănătoasă în vorbire!" (Coran, 38:20). [/QURAN]
Cercetătorii spun că înțelepciunea înseamnă cunoaștere.
Cunoașterea poate fi, fie cunoașterea a ceea ce poate exista fără alegerea sau realizarea noastră, ceea ce este cunoașterea teoretică sau poate fi cunoașterea a ceea ce se poate întâmpla prin alegerea și realizarea noastră, ceea ce reprezintă cunoștințe practice. Cunoașterea teoretică poate fi, fie mijlocul spre un scop, fie poate fi un scop în sine. Mijloacele, de exemplu, pot fi știința logicii a cărei deducere este determinată de ce concepte și afirmații omenirea poate concepe într-un mod care nu permite, cu excepția unei marje foarte rare de eroare.
În ceea ce privește ceea ce se consideră a fi ultimul scop, trebuie să fii informat că lucrurile pot fi clasificate în trei categorii: ele pot cuprinde fie o formă, fie ele nu trebuie să existe într-o anumită formă, fie că oricare dintre acestea ar putea fi aplicabilă acestora. Ceea ce se presupune a fi într-o formă ar trebui fie să fie într-o anumită formă, iar știința care studiază o astfel de porțiune a ceea ce există se numește știință naturală sau fizică.
Ceea ce nu ar trebui să fie o formă particulară și ar trebui să fie într-o altă formă, știința care o investighează se numește știința matematicii. În ceea ce privește cealaltă categorie care nu ar trebui să fie într-o anumită formă, știința care o investighează se numește teologie.
În ceea ce privește al treilea tip, cel care poate fi într-o anumită formă sau nu, știința cercetătoare este numită știință incluzivă și este ca și cunoașterea unității, multiplicitatea, cauzalitatea, deducția, completarea sau deficiența. Toate acestea se încadrează în categoria cunoștințelor teoretice.
Cunoștințele practice pot fi fie cercetarea condițiilor omului în ceea ce privește corpul său propriu, numit știința fiziologiei, fie condițiile lui cu membrii gospodăriei sale, numită știința managementului intern, sau condițiile sale (legăturile, relațiile ...) cu restul lumii, numită știință politică.
Persoana care a personificat înțelepciunea în comportamentul său de zi cu zi printre oameni este Mesagerul lui Allah ﷺ prin semnul acestui verset din Surat Al-Imran:
"Allah și-a arătat bunăvoința față de credincioși, trimițându-le un profet chiar din mijlocul lor, care să le recite versetele Sale, să-i curățească și să-i învețe Cartea și Înțelepciunea, chiar dacă au fost mai înainte în rătăcire învederată." (Coran, 3: 164).
Înțelepciunea, în ceea ce privește servitorii lui Allah, este aceea de a spune și de a face ceea ce este drept, cât de posibil uman. Allah spune în Surat al-Baqarah,
"El dăruiește înțelepciune cui voiește El, iar cel care a fost dăruit cu înțelepciune, acela a fost dăruit cu un mare bine, dar [acest lucru] nu-l pricep decât cei ageri la minte." (Coran2: 269).
O persoană înțeleaptă printre oameni este cea care calculează exact lucruri complicate; El îi stăpânește și le execută cu pricepere. Înțelepciunea este cea mai mare cunoaștere, iar măreția ei depinde de măreția a ceea ce este cunoscut și, cu siguranță, nu este nimic mai mare decât Allah. Oricine cunoaște pe Allah este înțelept, chiar dacă partea sa din toate celelalte ramuri ale cunoașterii seculare este cea mai modestă.
Raportul înțelepciunii oricărui slujitor al lui Allah cu cel al lui Allah este ca raportul dintre cunoașterea unui astfel de slujitor și cel al lui Allah, și care este o mare diferență! Și ce distanță este între cele două norme ale cunoașterii! Cu toate acestea, în ciuda diferenței uriașe dintre cele două chestiuni, înțelepciunea este privită ca fiind cea mai prețioasă dintre toate tipurile de cunoștințe și cea mai fructuoasă, și oricine este înzestrat cu înțelepciune este cu siguranță acordat cu mult bine.
Pentru a deduce un comportament bun de la atributul Al-Hakim, trebuie ca un slujitor al lui Allah să fie înțelept, adică să facă tot ce este mai bun în orice fapte bune pe care le face, și că starea lui este plăcută altora, adică pe baza Poruncilor lui Allah și distanțându-se de ceea ce El ne-a poruncit să fim departe. Își face foarte mult griji în îndeplinirea obligațiilor sale religioase, distanțându-se de a-și urma propriile capricii și dorințe, rămânând departe de orice problemă îndoielnică.
[HADITH]Trimisul lui Allah ﷺ a spus: "Vârful înțelepciunii se teme de Allah". O persoană înțeleaptă este cea care-și mărturisește propriul sine și care învață despre ceea ce va veni după moarte. O persoană slabă este cea care își urmează propriile dorințe și încă mai dorește și mai mult de la Allah. Trimisul lui Allah ﷺ a făcut multe declarații înțelepte în această privință. Un bedouin a venit odată la Mesagerul lui Allah ﷺ și i-a cerut să-l învețe ceva bun.
El ﷺ a spus: "Nu există Dumnezeu, cu excepția lui Allah, singurul Dumnezeu care nu are niciun partener, Allah este mare, mai mare decât orice, o mare parte a Lăudării se datorează lui Allah, Domnul lumilor, nu există nici putere, nici forța, cu excepția lui Allah, Cel Onorat, Înțeleptul." Beduinul a spus: "Totul este pentru Domnul meu, ce zici de ceva pentru sinele meu?!" Trimisul lui Allah ﷺ l-a învățat să spună: "Doamne! Te rog să mă ierți, să ai milă de mine, să îmi dai îndrumare, să îmi dai sănătate bună și să îmi dai o creștere în susținere." [HADITH]
În ceea ce privește ceea ce unii oameni consideră că au "înțelepciune", oricine cunoaște "totul" fără a cunoaște pe Allah nu este vrednic de a fi numit înțelept pentru că a pierdut cunoștințele despre cele mai bune și cele mai semnificative dintre toate. Cine îl cunoaște pe Allah este o persoană înțeleaptă, chiar dacă partea sa din toate celelalte ramuri ale cunoașterii este foarte superficială, chiar dacă el se bâlbâie sau nu este în stare să le absoarbă. Cine îl cunoaște pe Allah este cel al cărui discurs va suna diferit de cel al altcuiva, cel care rareori se îngăduie în lucruri frivole. Dimpotrivă, discursul său va fi incluziv, și nu caută niciun interes de scăpare.